Sună-ne pentru programări și informații!

0232-250-423; 0232-241-922

Oftaprof

OFTAPROF este clinica unde profesionalismul recunoscut atât pe plan naţional, cât şi internaţional, experienţa contorizată în ani de muncă de care se bucură cadrele noastre medicale, precum şi tehnicile chirurgicale ce respectă rigorile inovaţiei în acest domeniu, sunt puse în slujba evaluării, diagnosticării şi tratării corecte a tuturor afecţiunilor oftalmologice.

În anul 2002, Profesorul Doctor Dorin Chiseliţă, specialist al cărui renume a ajuns dincolo de graniţele ţării, înfiinţează această clinică din dorinţa de a veni în sprijinul pacienţilor săi cu o gamă completă de servicii de cea mai înaltă calitate. Profesorul Doctor Dorin Chiseliţă este şeful Catedrei de Oftalmologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi, preşedintele Societăţii Romane de Glaucom şi membru al Societăţilor Europene şi Americane de Oftalmologie.

Însumând un spaţiu de 600 m², OFTAPROF pune la dispoziţia tuturor celor care îi trec pragul mai multe cabinete pentru consultatii, un serviciu de optică medicală şi un bloc operator unde, anual, se efectuează cu succes peste 1000 de intervenţii chirurgicale, majoritatea pentru tratamentul cataractei. Personalul clinicii, specializat de altfel, este reprezentat de Domnul Profesor Chiseliţă, 4 medici oftalmologi, un medic primar de medicină de urgenţă, 3 asistente medicale, un optician şi 2 consilieri de vânzări.

Din anul 2009, clinica OFTAPROF dispune şi de un Centru de Chirurgie Refractivă, dotat cu un laser excimer Allegretto Wave Eye-Q 400 Hz. Acesta permite efectuarea de tratamente personalizate pentru corecţia miopiei, hipermetropiei şi astigmatismului. Datorită vitezei mari de lucru a aparatului, tratamentul este efectuat în cel mai scurt timp, obţinându-se rezultate precise şi în condiţii de siguranţă maximă.

Se spune că succesul poate lua mai multe forme. Pentru noi, acesta este direct proporţional cu bucuria pe care o simţim de fiecare dată când un pacient al nostru, indiferent de vârsta pe care o are, pleacă de la OFTAPROF cu vederea clară şi zâmbetul pe chip. Prin urmare, nu doar tehnicile medicale utilizate ne recomandă, ci şi consilierea şi standardele înalte în ceea ce priveşte îngrijirea oftalmologică pe care v-o oferim.